Iulius Mall Suceava anunță, printr-un comunicat de presă, că rămâne alături de sucevenii din proximitate, care au în continuare la dispoziție produse alimentare și de strictă necesitate. În permanență sunt implementate măsuri ample de dezinfecție, pentru a-i proteja pe cei care au nevoie de produse alimentare, veterinare sau medicamente. Pentru cumpărăturile de alimente, produse de curățenie sau de igienă și nu numai, hypermarketul Auchaneste deschis zilnic, în intervalul 08.00 – 21.00. Clienții au la dispoziție un spațiu generos, bine organizat, pentru a nu exista timp de așteptare la intrarea în hypermarket, a nu se forma aglomerație și a păstra distanța de minimum 1 metru între persoane, inclusiv la casele de marcat. Totodată, pentru siguranța cumpărătorilor și a angajaților, au fost luate măsuri de protecție, care presupun dezinfectarea frecventă a tuturor cărucioarelor, caselor de marcat, benzilor de produse, POS-urilor, vitrinelor și frigiderelor, dar și punerea la dispoziția clienților de substanțe pentru dezinfectarea mâinilor. Stocul este aprovizionat zilnic la toate categoriile de produse, astfel încât cumpărătorii să găsească tot ce le trebuie, în același loc. Pentru cei care au nevoie de medicamente sunt deschise farmaciile HelpNet și Sensiblu, între orele 10.00 și 20.00, iar în cazul Natur World Drogherie programul este în intervalul 10.00 – 21.00. O varietate de bunătăți sunt și la Produs în Bucovina Killer, deschis în intervalul orar 08.00 și 20.00. Pentru iubitorii de animale, Zoo Center continuă să asigure produse veterinare de la ora 10.00 la 21.00. De asemenea, produseleFryday pot fi comandate prin serviciul de home delivery. „Vă rugăm să vă luați toate măsurile de autoprotecție când mergeți la cumpărături și să păstrați distanța de minimum 1 metru față de alte persoane. Vă recomandăm să optați pentru plata cu cardul, să evitați zonele și intervalele de timp aglomerate și să vă informați doar din surse oficiale privind toate măsurile pe care trebuie să le respectăm cu toții”, se mai precizează în comunicat.