Primarul Sucevei, Ion Lungu, a aflat miercuri dimineață rezultatul testului de coronavirus făcut săptămâna trecută, ca urmare a faptului că s-a aflat printre contacții direcți ai unei angajate din Primărie, depistată ca fiind infectată cu COVID-19.
Rezultatul testului de coronavirus pentru primarul Sucevei - negativ.
Ion Lungu a ținut să anunțe că în ciuda restricțiilor impuse, a limitărilor de acces și a măsurilor preventive luate, fiind trimiși în izolare la domicili toți colegii care au avut contact cu persoana infectată, Primăria municipiului Suceava NU este închisă.
Mai mult, toată instituția a fost dezinfectată, în continuare se lucrează pe toate departamentele, dar cu limitări impuse și ca urmare a numărului redus de personal disponibil.