Temutul COVID – 19 a ajuns oficial și în Primăria Suceava, unde un prim angajat a fost confirmat ca fiind infectat cu acest nou coronavirus.
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a precizat că salariatul Primăriei, originar dinBosanci, a fost testat și confirmat ca fiind infectat cu coronavirus, motiv pentru care în cadrul municipalității au fost luate măsuri de limitare a interacțiunilor dintre angajați.
“Și eu sunt autoizolat în birou, rezolv majoritatea situațiilor online și telefonic. Știam de săptămâna trecută că această doamnă era internată la Infecțioase la Spitalul Județean, că e posibil să fi fost afectată de focarul de la Bosanci, de ce ne-am temut nu am scăpat, a fost depistată pozitiv. De aceea, sâmbătă dimineață am făcut și eu testul, încă nu am răspunsul. Mă simt foarte bine, sper să fie negativ. Se împlinesc 13 zile de când am lucrat cu ea, sper să nu fie cazul”, a spus edilul sucevean, care a spus că în continuare municipalitatea își face treaba, doar că în condiții mai stricte de izolare și limitare a interacțiunilor cu publicul.
Nu se știe deocamdată dacă virusul a fost transmis și altor angajați din Primăria Suceava sau altor oameni cu care a interacționat respectivul salariat, fiind vorba de o persoană care avea atribuții de relații cu publicul, care automat intra în contact cu destul de multă lume.