Populația nu va mai avea acces la informații detaliate despre numărul de teste COVID-19 efectuate, numărul de persoane depistate pozitiv în urma testelor efectuate și despre starea pacienților depistați pozitiv cu noul coronavirus. O radiogramă, semnată de secretarul de stat din Ministerul Afacerilor Interne, liberalul botoșănean Gheorghe Sorescu, și trimisă în această dimineață pe adresa tuturor Prefecturilor din țară le interzice prefecților să dea informațiile enumerate mai sus.
„În cazul în care vi se vor solicita informații cu privire la aspectele menționate mai sus, veți preciza că orice comunicare pe aceste subiecte se face doar la nivel central, prin Grupul de Comunicare Strategică. La nivel local veți putea face în continuare informări prin intermediul comunicatorului unic, doar cu privire la: măsurile pentru împiedicare răspândirii și combaterii Covid-19; identificarea și amenajarea unor noi locuri de carantină, fără a preciza locația acestora; primirea de material și echipamente de protecție și măsuri de ordine publică”, se mai arată în radiograma semnată de Gheorghe Sorescu.
Trebuie spus că această decizie survine după ce acum două zile site-ul Institutului Național de Sănătate Publică nu mai precizează, pe harta pusă la dispoziția publicului, repartiția pe județe a cazurilor de COVID, ci dă sec, numărul de cazuri la nivel național. În acest moment, mai sunt disponibile datele pe județe referitoare la numărul de persoane autoizolate și cele aflate în carantină, dar, odată cu agravarea situației din țară și ritmul accelerat de secretizare a informațiilor s-ar putea să asistăm la cenzurarea și a acestor date.
De asemenea, trebuie subliniat și faptul că deciziile luate de guvernanți au legătură și cu dezvăluirile presei referitoare la faptul că în România se fac prea puține teste, motiv pentru care și numărul celor depistați pozitiv al COVID-19 ar putea fi mult mai mic decât cel real.
„Au apărut multe informații distorsionate în alte părți ale țării și de aceea s-a luat această măsura. Prefecții pot comunica numărul persoanelor autoizolate sau carantinate după ce acesta va fi transmis la București”, a declarat Gheorghe Sorescu.