Un bărbat de 46 ani, din comuna Forăști, s-a dezechilibrat când încerca să urce pe o bicicletă și a fost accidentat de un autoturism care se deplasa din direcția Roman către Fălticeni, fiind condus de un șofer de 63 ani, din Fălticeni. Accidentul s-a produs miercuri, la ora 12.40.
În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a bărbatului de 46 de ani, care a fost transportat cu o ambulanţă la Spitalul Fălticeni.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „vătămare corporală din culpă”.