Un tânăr în vârstă de 30 de ani, din municipiul Fălticeni, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, vineri, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată (trei fapte), de fiecare dată fiind vizat același magazin, din care au fost furate cantități mari de țigări.
Inculpatul, Pavel Florin Andronache, a mai avut în trecut probleme cu legea, fiind condamnat, între altele, pentru agresarea unui polițist locat din Fălticeni.
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni au arătat, într-un comunicat de presă, că inculpatul a încercat să pătrundă într-un magazin situat în piaţa agroalimentară din municipiul Fălticeni pentru a sustrage bunuri prima dată în toamna anului trecut. El a pătruns în interior la a doua încercare, pe 15 octombrie 2019, și apoi pe 4 martie 2020, rezultă din cercetările polițiștilor și ale procurorului de caz.
În total, autorul ar fu sustras pachete de țigări în valoare de 24.500 de lei.
Vineri, 6 martie, Parchetul de pe lângă Judecătoria Fălticeni a formulat propunere de arestare preventivă a inculpatului, pentru furt calificat în formă continuată.
Pavel Florin Andronache a fost condamnat definitiv, în iunie 2016, la o pedeapsă de 2 ani şi 281 de zile de închisoare.
Pe 21 martie 2015, în jurul orei 18.00, un polițist local din Fălticeni a fost lovit în două rânduri cu pumnul, în zona feţei, în timp ce intervenea, alături de doi colegi, pentru imobilizarea unui tânăr care se dădea cu rolele pe platforma pentru persoane cu handicap din faţa Primăriei municipiului Fălticeni şi care la un moment dat a distrus accidental şase abajururi şi un bec. Agresorul, identificat în persoana lui Florin Pavel Andronache, a intervenit în apărarea tânărului pe role, care îi era rudă. Andronache se afla în parcul din apropierea Primăriei Fălticeni şi l-a lovit prin surprindere în zona feţei pe poliţistul local. Acesta a suferit leziuni destul de serioase la nivelul feţei, care au necesitat 10-12 zile de îngrijiri medicale.
Andronache era eliberat condiţionat din penitenciar în decembrie 2014, cu un rest rămas neexecutat de 281 de zile dintr-o pedeapsă rezultantă de 4 ani închisoare pentru infracţiuni comise cu violenţă, printre care şi o tentativă de omor. Printre altele, el a fost condamnat pentru că a înjunghiat un tânăr pentru banalul motiv că acesta nu a vrut să-i dea o ţigară.
Pentru ultrajul asupra polițistului tânărul a avut de executat 2 ani de închisoare, iar cele 281 de zile au fost restul de pedeapsă din condamnarea anterioară.
Cu privire la faptele de furt de țigări recente, tânărul se bucură de prezumția de nevinovăție. ”Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea unei măsuri preventive reprezintă etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nici o situație să înfrângă principiul prezumției de nevinovăţie”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni.