Iulius Mall Suceava a pregătit o agendă cu evenimente captivante pentru toate vârstele. Expoziție de fluturi și tarantule, recital de muzică, ateliere de creație și teatru pentru copii sunt propunerile care dau culoare acestui sfârșit de săptămână.
De joi, 5 martie și până duminică, 8 martie, la etajul I al Iulius Mall, în zona Kids Land, sucevenii pot să admire o impresionantă expoziție de tarantule dedicată amatorilor de senzaţii tari. XXL Tarantula Expo include și o colecție de fluturi, unde iubitorii naturii pot să se delecteze cu frumusețea și culorile unor vietăți cu un ciclu de viața fascinant, dar pot face și o captivantă incursiune în lumea insectelor. Expoziția va fi deschisă între orele 16:00 și 20:00, joi și vineri, și între orele 10:00 și 20:00, sâmbătă și duminică. Prețul unui bilet de intrare este de 15 lei.
Și Atelierul de Creaţie îşi dă o nouă întâlnire cu micuții creativi. Sâmbătă, 7 martie, copiii sunt așteptați de specialiștii de la Creativ & Deco, de la orele 13:00, 14:00 și 15:00, cu mult entuziasm și culori. Micii artiști vor realiza felicitări pe care le vor dărui mamelor, de 8 martie. Participarea este gratuită, în limita locurilor disponibile, iar înscrierile se pot face la Centrul Info, în ziua desfășurării atelierelor. Materialele necesare pentru realizarea felicitărilor sunt asigurate de Iulius Mall. Ziua se va încheia cu un recital susținut de elevii secțiilor de canto muzică ușoară ale școlii Romantic Art, ce va avea loc în zona Altex, începând cu ora 16:00.
· Teatru interactiv
Duminică, 8 martie, de la ora 16.00, cei mici sunt așteptați la etajul Iulius Mall să afle povestea lui Pinocchio. Copiii îl vor însoți pe băiețelul de lemn într-o călătorie plină de peripeții. În aventura lor, micii spectatorii vor descoperi și alte personaje, precum Gepetto, Zâna Albastră, Greierele Gemini șiStrombolino, de la care vor afla ce este prietenia și respectul. Conceput sub forma unui spectacol live de teatru interactiv și cu păpuși, evenimentul este recomandat copiilor cu vârsta de peste 3 ani și este susținut de actorii Teatrului Cinema București. Intrarea este liberă.
De asemenea,până pe 8 martie, continuă campania „Din dragoste pentru ea” la care pot participatoți clienții care cumpără în valoare de minimum 150 de lei. Premiile se oferă zilnic, prin tragere la sorți și constau în bijuterii Pandora, Teilor și Atlantis Gold, vouchere la magazinele Gerovital și Douglas, sesiuni de răsfăț la Mandachi Hotel&Spa, băuturi rafinate, bomboane de ciocolată sau băuturi răcoritoare.