O femeie de 40 de ani a fost victima unui accident rutier, petrecut în joi dimineață în zona intersecției Mărășești, de lângă Catedrala Ortodoxă.
În timp ce traversa strada pe marcajul trecerii de pietoni, o femeie de 40 de ani din municipiu a fost acroșată de un autoturism Dacia 1300, condus de un șofer în vârstă de 53 de ani din oraș, care nu i-a acordat prioritate de trecere. În urma impactului femeia a fost rănită, primind primele îngrijiri medicale din partea unui echipaj al ambulanței ajuns la fața locului. Victima a fost preluată și transportată apoi la spital, pentru investigații suplimentare. Polițiștii au stabilit că vinovat de producerea lui este șoferul de 53 de ani, care nu a acordat prioritate pe marcajul pietonal. El a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, la fel ca și în cazul femeii rănite. Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal deschis pe numele șoferului, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.