Femeile cu vârste cuprinse între 25 și 64 ani, indiferent dacă sunt sau nu asigurate medical, din localitățile Siret, Rădăuți, Vadu Moldovei și Moldovița, vor fi testate în această lună și în prima decadă a lunii aprilie pentru depistarea precoce a cancerului de col uterin. Directorul Direcției de Sănătate Publică (DSP) Suceava, Silvia Boliacu, a informat, miercuri, printr-un comunicat de presă, că autospecialele pentru depistarea cancerului de col uterin, complet utilate şi dotate, vor fi în orașul Siret în data de 26 martie, începând cu ora 9.30, la policlinica de pe str. Unirii nr.1; în municipiul Rădăuți în data de 27 martie, ora 9.30, la cabinetele medicilor Gabriela Lazăr și Bogdan Botez, de pe str. Ștefan cel Mare nr. 25; la Primăria Vadu Moldovei – în data de 3 aprilie și în comuna Moldovița în data de 10 aprilie, la Centru Adam. „Testarea este gratuită, recoltarea fiind efectuată în condiții de sterilitate, de către medici specialiști de la Institutul Regional de Oncologie Iaşi implicați în derularea programului”, a subliniat Silvia Boliacu.
Campania de screening pentru depistarea activă precoce a cancerului de col uterin prin efectuarea testării Babeș-Papanicolau la populația feminină cu vârste cuprinse între 25 și 64 ani este derulată de DSP Suceava, prin Compartimentul de evaluare și promovare a sănătății, Compartimentul de asistență medicală comunitară, cabinetele medicilor de familie și autoritățile publice locale, în colaborare cu Institutul Regional de Oncologie Iaşi.
Institutul Regional de Oncologie Iaşi, prin unitățile mobile cu care a fost dotat de Ministerul Sănătății și specialiștii de care dispune, vine în sprijinul rețelelor de screening organizate în județ.
Informații suplimentare despre derularea acestei campanii puteți afla de la medicii de familie și de la DSP Suceava, Compartimentul de evaluare și promovare a sănătății, persoană de contact, asistent medical Zica Aga, tel. 0744194085.