Poliția municipiului Rădăuți a organizat duminică o acțiune de amploare pe raza de competență pe linia asigurării unui climat de ordine publică și siguranță rutieră, la care au fost cooptați și polițiștii Serviciilor Rutier, Ordine Publică și Investigarea Criminalității Economice, precum și luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale, ocazie cu care au fost controlați 26 de agenți economici, au fost verificate 157 de autoturisme și au fost legitimate 183 de persoane.
Potrivit unui comunicat al IPJ Suceava, în cadrul acțiunii au fost constatate 4 infracțiuni economice, toate la Legea nr.84/1998, respectiv „punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare” și au fost aplicate 58 de sancțiuni contravenționale în valoare de 18.630 lei.
Totodată, au fost retrase două certificate de înmatriculare pentru lipsă I.T.P. și polița R.C.A. expirată și a fost ridicat un set de plăcuțe de înmatriculare .
De asemenea, polițiștii au confiscat bunuri în valoare de 2.000 lei.