Curse pirat dinspre Moldova, depistate de polițiștii suceveni
Vineri, 28 Februarie 2020 (11:27:01)de Florin PAIU
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)O amplă acțiune rutieră care a implicat polițiști din Suceava, Bistrița-Năsăud, Iași, Neamț, Maramureș și Botoșani s-a desfășurat joi, în sistem integrat, pe tronsoane de drum considerate cu risc ridicat. Peste 120 de polițiști au acționat pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere, fiind verificate peste 1000 de vehicule. Au fost aplicate 550 de amenzi, în valoare de peste 300.00 lei. În cadrul acțiunii au fost depistați doi cetăţeni moldoveni care efectuau curse de transport de persoane dinspre Republica Moldova spre Italia, respectiv Marea Britanie, fără a fi autorizaţi. Cei doi au fost amendați cu câte 4000 de lei pentru transport ilicit și li s-au retras plăcuţele şi certificatele de înmatriculare.În cadrul acțiunii au fost ridicate 34 de permise de conducere pentru viteză, alcool, depășiri neregulamentare și alte abateri. Starea tehnică a vehiculelor a fost de asemenea verificată de polițiști, fiind reținute 16 certificate de înmatriculare.
Vizualizări articol: 1853 | | Notează articolul: Curse pirat dinspre Moldova, depistate de polițiștii suceveni0.05
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.