Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
joi, 27 feb 2020 - Anul XXV, nr. 47 (7352)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9766 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7317 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Sucevean trimis în judecată pentru 45 de țepe și un prejudiciu imens, printr-o firmă cu mobilă

Joi, 27 Februarie 2020 (15:06:00)de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au anunțat trimiterea în judecată a unui inculpat cercetat sub control judiciar pentru săvârșirea a nu mai puțin de 45 de fapte de înșelăciune, plus infracțiunile de „spălarea banilor”, „evaziune fiscală” și „folosirea cu rea credință a bunurilor sau creditului de care se bucură societatea, în scop propriu”. Este vorba de un caz despre care Monitorul de Suceava a relatat în mai multe rânduri, vizat fiind Vlad Luchian, în vârstă de 35 de ani, din Zvoriştea, de la care păgubiții au de recuperat peste 800.000 de lei. Un amănunt important este că în luna octombrie a anului trecut, Vlad Luchian şi-a deschis o nouă firmă, cu acelaşi profil, tot cu sediul în satul Dealu, comuna Zvoriştea, unde a fost şi Elinger SRL, prima firmă pe care s-au adunat plângerile.

Încheia contracte mari, pentru livrări de mobilier, pe care nu avea cum să le onoreze

Conform anchetei polițiștilor de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, în perioada mai 2017 – septembrie 2019, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, prezentându-se sub o calitate mincinoasă de reprezentant al unei societății comerciale deşi nu avea această calitate, iar societatea a fost o perioadă inactivă şi nu avea angajaţi, a indus în eroare un număr de 45 persoane vătămate cu ocazia încheierii şi executării unor contracte de prestări servicii, prezentându-le ca adevărate, fapte mincinoase (înscrisuri întocmite în numele societății semnate de inculpat), acţiuni întreprinse de inculpat în scopul de a obţine pentru el un folos patrimonial injust în valoare totală de 828.900 lei, prin folosirea de mijloace frauduloase, pricinuindu-le pagube unui număr de 45 persoanelor vătămate (persoane fizice și juridice).

Mult tupeu și amânări nesfârșite

Ca mod de operare, rezultă din cercetări, Luchian a încheiat contracte de prestări servicii şi facturi fiscale de avans privind executarea de piese de mobilier comandate. Bărbatul, rezultă din cercetări, îşi făcea reclamă pe internet şi pe facebook ca producător naţional de mobilier din PAL şi MDF vopsit, deşi nu avea această calitate. În cele mai multe cazuri, oamenii duşi cu vorba de la lună la lună privind livrarea mobilei au renunţat la ideea de a o mai primi, însă şi-au cerut banii înapoi. Luchian aparent a fost de acord, însă a invocat că nu are cum să le dea banii în câteva zile, pentru că el a făcut deja comenzi şi banii sunt în rulaj. Practic, alte luni de aşteptare, după care păgubiţii au ajuns să depună şi reclamaţii la Protecţia Consumatorului, respectiv plângeri penale la poliţie. Se poate presupune just că numărul de păgubiţi este şi mai mare, fiind probabil ca unii să fi renunţat după ce şi-au recuperat măcar o parte din bani.

Sechestru pentru recuperarea unui prejudiciu total care se apropie de 1 milion de lei 

Cu privire la celelalte infracțiuni, inculpatul, prin retrageri zilnice şi succesive de numerar, de la ITM-uri din Suceava și București, a retras suma totală de 73.807,91 lei şi a depus sumele de bani astfel retrase în conturile personale deschise la diferite unități bancare, cu scopul de a ascunde sau disimula originea ilicită a acestor sume de bani Inculpatul a omis înregistrarea în evidenţa contabilă a operaţiunilor rezultate din activitatea economică în valoare brută totală de 914.225 lei, rezultând neevidenţierea şi nedeclararea cifrei de afaceri anuală real realizată, având drept scop sustragerea de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale privind calcularea, înregistrarea, declararea şi plata TVA-ului aferent, au explicat procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava. S-a calculat că inculpatul a prejudiciat bugetul de stat cu suma de 164.776 lei.

Procurorii au mai subliniat într-un comunicat de presă că în cauză s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra bunurilor mobile şi imobile, prezente şi viitoare aparţinând inculpatului până la concurenţa sumei de 966.076 lei.

Vlad Luchian se bucură de prezumția de nevinovăție, până la o sentință definitivă.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Sucevean trimis în judecată pentru 45 de țepe și un prejudiciu imens, printr-o firmă cu mobilă.
 Vizualizări articol: 2507 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 9 voturi
Sucevean trimis în judecată pentru 45 de țepe și un prejudiciu imens, printr-o firmă cu mobilă5.059

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Alte titluri din Ultima ora local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei