Orice persoană cu vârsta peste 40 de ani poate acum afla gratuit dacă are virusul hepatitei C, prin testare rapidă în Ambulatoriul secției Boli infecțioase a Spitalului de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava. Medicul șef al secției, dr. Monica Terteliu, a declarat, joi, în conferință de presă, că invitația de a se testa pentru hepatită C se adreasează în primul rând persoanelor din grupele de risc. Din această categorie fac parte personalul medical care a lucrat sau lucrează cu pacienți infectați cu virusul hepatitei C, persoanele cu boli cronice, cu imunitate scăzută, cei care și-au făcut tatuaje sau piercing fără respectarea strictă a regulilor de igienă specifice, persoanele care au făcut hemodializă sau cele care au avut parteneri sexuali multipli. Acestora li se adaugă utilizatorii de droguri intravenos, utilizatorii de cocaina intranazal, nou născuții din mame infectate cu virusul hepatitei C, persoanele care au avut transfuzii de sange înainte de 1992
transplant de organe de la donatori infectati ci virusul hepatitei C, înainte de 1992 etc. Testele rapide se fac zilnic de luni până vineri, în intervalul orar 8.00-15.00, dintr-o picătură de sânge din deget. Rezultatul se obține în aproximativ 5 minute. În cazul în care este pozitiv, pacientul este orientat rapid spre teste suplimentare și începerea tratamentului.
Dr. Terteliu a subliniat că hepatita C evoluează fără simptome, de la infectare până la apariția semnelor de boală putând trece între 20 și 50 de ani. Când boala începe să se manifeste se află deja în stadiu avansat. Testarea rapidă gratuită a început săptămâna trecută, cu personalul din spital și cei care s-au adresat în această perioadă secției Boli infecțioase. Din circa 100 de persoane testate, una a fost descoperită pozitivă. Spitalul de Urgență Suceava are deocamdată 5.000 de teste rapide, cu posibilitatea de a mări numărul lor, dacă vor fi solicitări.