Întâlnirea de joi dintre primarul Sucevei și membrii echipei de handbal Universitatea Suceava – jucătorii și antrenorii, la care a participat și rectorul USV, Valentin Popa, s-a dovedit a fi una constructivă, ținta comună fiind promovarea echipei sportive, chiar anul acesta.
„Am discutat despre asigurarea bugetului echipei în anul 2020. Municipalitatea a aprobat prin buget suma de 2.000.000 lei, indicatorul de performanță stabilit fiind revenirea în Liga Națională de handbal masculin.
Totodată, am adus la cunoștință celor prezenți că am bugetat la Liceul Sportiv suma de 500.000 lei, pentru înlocuirea iluminatului din plafon în actuala sală de joc.
De asemenea, am prezentat stadiul de realizare a Sălii Polivalente de la Suceava.
Primăria și Universitatea vor asigura condițiile pentru performanță - promovare la echipa de handbal în acest an. Doamne ajută! Hai Universitatea Suceava!”, a spus primarul Ion Lungu.
Edilul sucevean a precizat că în discuțiile avute cu rectorul USV s-a conturat o idee cu care amândoi sunt de acord, dacă va fi posibilă în momentul respectiv - inaugurarea Sălii Polivalente Suceava să fie făcută cu un meci din Cupele Europene ale echipei universitare de handbal.