Datorită solicitărilor publicului, spectacolul „Gaiţele” se va juca de două ori pe scena suceveană pe 1 martie, de la orele 17.00 şi 20.00.
În consecinţă, reprezentaţia programată pentru ora 19.00 va avea loc de la ora 20.00 (biletele cumpărate pentru ora 19.00 sunt valabile pentru ora 20.00).În spectacolul „Gaiţele” puteţi vedea, ca printr-o lentilă deformată, cum suntem, cum trăim, cum iubim şi mai ales, cum ne chinuim (unul pe altul). „Poate vă veţi amuza, poate vă veţi speria, poate chiar veţi acuza, dar sigur vă veţi distra!
Veţi râde în hohote de personaje groteşti, de situaţii hilare, de relaţii absurde. Veţi descoperi în ”Gaiţele” noastre nişte vampiri deghizaţi în fiinţe umane, în care s-ar putea să recunoaşteţi pe cineva cunoscut... dintr-o oglindă în care priviţi zilnic”, au precizat organizatorii.
Distribuţie: Maia MORGENSTERN - Aneta Duduleanu, Carmen TANASE – Zoia, Adriana TRANDAFIR – Fraulen, Virginia ROGIN – Lena, Manuela HARABOR / Ioana ANCEA - Colette Duduleanu, Tudor ISTODOR - Mircea Aldea, Diana CAVALLIOTI - Wanda Serafim, Gabriel FATU - Ianache Duduleanu, Doina TEODORU / Andreea CHIRITESCU - Margareta Aldea, Ionut CIOCIA - Georges Duduleanu, Cosmina DOBROTA / Mariangela COLDEA – Zamfira, Costume : Ioana Colceag si Geanina Punkosti, Scenografie: Imelda MANU, Regia: Gelu COLCEAG, Lumini: George JIPA.
Biletele costă 120 lei şi pot fi cumpărate de la secretariatul Casei de Cultură a Sindicatelor Suceava, intrare B, etajul 1, tel. 0230 523 718 sau on-line pe iabilet.ro.
Biletele se găsesc şi în format electronic pe www.iabilet.roşi în magazinele Flanco, Cărtureşti, Metrou Unirii 1, Muzica, IQ BOX şi pe terminalele Selfpay. Online, puteţi plăti cu cardul, Paypal, carduri de tichete culturale Sodexo, pe factură la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier oriunde în ţară.