Guvernul PNL condus de Ludovic Orban a fost demis, astăzi, în urma moțiunii de cenzură inițiată de PSD și UDMR. Moțiunea a fost votată de 261 de parlamentari. După votul din plenul Parlamentului, liderul PSD Marcel Ciolacu a declarat că va avea o discuție cu președintele Pro România, Victor Ponta, pentru a formula împreună o propunere de premier. În condițiile în care Guvernul a fost demis, președintele României Klaus Iohannis urmează să convoace la consultări partidele parlamentare, urmând să desemneze un nou premier.