Vernisajul expoziţiei temporare „Arta Tranşeelor” va avea loc miercuri, 5 februarie, de la ora 11, în Galeria Pod a Muzeului de Istorie Suceava.
La vernisaj vor fi prezenţi şi colecţionarii Cristi şi Mihail Dumitru, de la Asociaţia Muzeul Jucăriilor din Bucureşti, care prezintă la Suceava povestea proiectilelor, a cartuşelor, a obuzelor, a grenadelor şi a altor piese de armament pe care soldaţii români, dar şi de alte naţionalităţi, aflaţi pe front, în spitale de campanie sau în prizonierat, le-au realizat, unele dintre ele fiind considerate adevărate opere de artă.