Polițiștii de la Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, au dispus reţinerea pentru 24 de ore în arest a unui bărbat de 38 ani, din comuna Șcheia.
În cauză a fost dispusă punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpat, sub aspectul comiterii infracţiunilor de „delapidare în formă continuată”, „efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos în formă continuată” şi „furt calificat în formă continuată”.
Din cercetările efectuate în cauză s-a stabilit că în perioada 27 ianuarie 2015 – 3 ianuarie 2016, în calitate de angajat al unei firme în funcţia de conducător auto/şofer de camion, cu atribuţii de gestionare/administrare a unui card de alimentare cu carburanţi şi a fondurilor societăţii ce puteau fi utilizate cu acest card, în mod repetat, prin utilizarea fără drept a acestui card a prejudiciat firma la care era angajat cu suma totală de 28.340,661 lei (circa 6.300 euro).
Astfel, inculpatul şi-a însuşit cantitatea de 6.889,7 litri motorină, pe care a achiziţionat-o de la benzinării din România, Danemarca, Cehia şi Germania pe cu cardul societăţii.
După încetarea contractului individual de muncă cu firma respectivă, în perioada 21 septembrie 2015 – 3 ianuarie 2016, bărbatul nu a predat angajatorului cardul ce i-a fost pus la dispoziţie la angajare şi a continuat să îl folosească, achiziţionând cantitatea totală de 1.951,7 litri motorină, în valoare de 7.272,937 lei.
La începutul anului 2016, după comiterea faptelor, inculpatul a părăsit România, stabilindu-se în Marea Britanie, de unde s-a întors la data de 30 ianuarie 2020.
Deşi a fost citat în mod repetat, începând din 2016, bărbatul nu s-a prezentat la chemarea organelor de cercetare penală, sustrăgându-se urmăririi penale.
În noaptea de 2/3 februarie 2020, inculpatul a încercat să părăsească ţara, fiind interceptat pe Aeroportul Internaţional „Avram Iancu” Cluj-Napoca şi condus la sediul IPJ Suceava, fiind reţinut pentru 24 de ore.
În cursul zilei de marţi, 4 februarie, inculpatul urma să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava cu propunere de arestare preventivă.