Prof. univ. dr. ing. Valentin Popa a obţinut un nou mandat la conducerea Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava (USV), acesta fiind votat de peste jumătate dintre electorii instituţiei.
Popa a fost singurul universitar care s-a înscris în cursa pentru şefia Universităţii sucevene, condiţia ca acesta să fie validat pentru încă un mandat fiind obţinerea a cel puţin 50%+1 dintre sufragii.
Conf. univ. dr. Liana Pascariu, președintele Biroului Electoral al USV, a arătat că au fost prezenţi la urne 327 de electori – 301 cadre didactice și de cercetare titulare și 26 de studenţi – dintr-un total de 381 de universitari și studenţi cu drept de vot.
Au votat pentru rectorul din mandatul 2020 – 2024 peste 85% dintre electorii înscriși pe liste.
Alegerile generale pentru funcţia de rector s-au desfăşurat joi, 30 ianuarie, urnele fiind deschise în intervalul 8.00-16.00.
Rezultatul alegerilor urmează să fie validat de către Senatul USV şi Ministerul Educaţiei.