Patru persoane au fost rănite luni, pe şoselele din judeţ, în accidente rutiere. Potrivit unui comunicat al IPJ Suceava, luni, la ora 08.00, în timp ce conducea autoturismul pe bulevardul George Enescu din municipiul Suceava, ajuns la intersecția cu strada Universității, un localnic de 59 de ani nu a păstrat distanța regulamentară în mers față de autoturismul din față condus de un bărbat de 41 de ani din aceeași localitate şi a intrat în coliziune față-spate cu acesta, proiectându-l în autoturismul condus de o localnică de 52 de ani.
Inițial, din accident nu au rezultat victime, ci doar pagube materiale, însă ulterior, la ora 10.30, femeia de 52 de ani s-a prezentat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, pentru că suferise leziuni.
Cei trei conducători auto au fost testați de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluţionat procedural.
Tot luni, în jurul orei 12.30, în timp ce conducea autoturismul după o curbă pe DJ 177, din afara localităţii Mănăstirea Humorului, un localnic de 22 de ani a pierdut controlul asupra direcției de mers, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune frontală cu autoturismul condus regulamentar de un bărbat de 65 de ani din oraşul Gura Humorului.
În urma impactului, a rezultat rănirea conducătorului auto de 65 de ani, care a fost transportat cu ambulanţa la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Ambii conducători auto au fost testați de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluţionat procedural.
Luni seară, la ora 18.54, în timp ce conducea autoturismul pe DN 29 în afara localitaţii Salcea, un bărbat de 51 de ani din municipiul Suceava a pierdut controlul asupra direcției de mers și a ieșit în afara părții carosabile.
În urma accidentului a rezultat rănirea conducătorului auto şi a unui bărbat de 30 de ani din comuna Adâncata, pasager în autoturism, care au fost transportaţi cu ambulanţa la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătorul auto a fost testat de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluţionat procedural.