Nervii şoferilor suceveni, dar şi cei ai călătorilor din mijloacele de transport în comun, au fost puşi la încercare marţi după-amiază, la ore de vârf – 16.00-18.00, de nesimţirea şi stupizenia unui şofer care a parcat maşina pe o bandă, în curbă, imediat după Policlinica Areni.
Dacă pe acolo ar fi circulat doar maşini mici, traficul rutier ar fi fost doar ştrangulat, deoarece a blocat o bandă, dar cum pe acolo de la jumătatea lunii decembrie circulă şi autobuzele TPL de pe linia 4, care, venind dinspre Centru, fac dreapta la Policlinică, pe strada Mihai Viteazul, pentru a urca pe Mărăşeşti, blocajul a fost total.
În scurt timp, în spatele autobuzului care nu a mai avut cum să se încadreze să treacă, oricât a încercat şoferul, s-a format o coloană de maşini care ajungea până în Centru, pe bulevardul principal. Alte coloane de maşini s-au format şi pe străzile Mihai Viteazul şi Mărăşeşti, precum şi pe străduţe adiacente, adeverindu-se o vorbă din bătrâni - „Ce face un prost nu desfac nici zece înţelepţi”.
Autobuzul blocat în curba de la Policlinică nu a fost singurul afectat, transportul public de călători fiind de asemenea dat peste cap, pentru că multe alte autobuze au fost paralizate în coloanele de aşteptare formate în jurul punctului nevralgic de la Policlinică.
În cele din urmă, după ora 17.00, când nervii tuturor erau deja întinşi la maximum, pentru că şoferul tupeist nu a apărut să îşi mute maşina lăsată în plină stradă, în curbă, şoferul autobuzului TPL, împreună cu o parte din călătorii dornici să ajungă odată la destinaţie, s-au opintit şi i-au urcat maşina pe bordură şi parţial pe spaţiul verde al Parcului Vladimir Florea, astfel încât maşinile să se poată strecura pe lângă autoutilitara Fiat cu numărul de înmatriculare B 21 UUE.
Din acel moment, încet-încet, traficul a început să se descongestioneze, autobuzele, dar şi alte vehicule cu dimensiuni mai mari, reuşind să facă manevre pentru a trece de obstacolul rămas parţial în drum.