Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
marţi, 31 dec 2019 - Anul XXIV, nr. 304 (7305)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9766 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7317 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook

Revelion în aer liber

Aproape 10.000 de oameni au sărbătorit Revelionul 2020 în centrul Sucevei

Miercuri, 1 Ianuarie 2020 (14:20:29)de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)
Click aici pentru VIDEO

Primul Revelion în aer liber organizat în zona centrală a Sucevei, după modernizarea acesteia, a atras un număr foarte mare de participanți, Piața 22 Decembrie fiind prea mică pentru a-i cuprinde pe toți în fața și pe lateralele scenei pe care au evoluat numeroși interpreți de muzică ușoară și populară.

Tocmai de aceea, un număr foarte mare de oameni se găseau inclusiv în spatale scenei, pe esplanada care duce către biserica Sf. Dumitru, cât și pe strada Nicolae Bălcescu, care era închisă circulației rutiere.

Programul special de Revelion, organizat de Primăria Suceava, a început marți, 31 decembrie, de la ora 19.00, și s-a încheiat mult după miezul nopții, cu îndrăgiți interpreți de muzică populară: Andra Matei, Călin Brăteanu, Sorin Filip, Gabriela Teișanu, Adriana Bucevschi, Andreea Chisăliță, Doina și Ciprian Petroaie, Alexandru Recolciuc, Grupul Sălceanca și Nicolae Vieru.

În total au fost trei reprize de muzică populară, între care au fost introduse concertele invitaților speciali - Amna, Ruby, Natalia Gordienko, Pavel și Cleopatra Stratan, dar și un invitat surpriză, care nu se afla în programul inițial, dar s-a bucurat din plin de aprecierea publicului – Bogdan din trupa Maxim, însoțit de două tinere animatoare.

De asemenea, pe parcursul serii, inclusiv la trecerea în Noul An, au avut loc câteva reprize de spectacol de lasere, realizate de cei care au asigurat acest gen de show la vestitele festivaluri Untold și Afterhills.

O figură frumoasă au făcut-o și cei doi invitați veniți de peste Prut, Pavel și Cleopatra Stratan, adică tatăl și fiica devenită celebră datorită melodiei în care cânta “Ghiță, te-aștept diseară la portiță”.

Chiar de simpatica fetiță a crescut, devenind o frumoasă adolescentă, “Ghiță” continuă să fie prezent la concertele lor, fiind pe buzele a mii de oameni care au cântat cu ei refrenul melodiei, aproape de miezul nopții, în centrul Sucevei.

În ultimele minute din 2019, pe scenă a urcat Andra Matei, o tânără și talentată interpretă de muzică populară, din Suceava, care a îndemnat lumea să se prindă în horă, pe ritmurile melodiilor sale pline de energie.

La fel ca în toți cei 16 ni de când se organizează Revelionul în aer liber la Suceava, primarul Ion Lungu a urcat pe scenă, pentru a le transmite sucevenilor “La Mulți Ani!” și urări de bine, după care, împreună cu Andra Matei, a început numărătoarea inversă, care marchează trecerea în Noul AN, 2020.

În timp ce a el a desfăcut o sticlă de șampanie, pentru a cinsti alături de toți cei prezenți, pe cer, deasupra blocurilor din zona Taylan, a început un frumos foc de artificii, care a captat privirile tuturor minute în șir.

Spectacolul a continuat cu un nou show de lasere și muzică populară, sute de oameni prinzându-se în hore, ici și colo, după ce zona centrală s-a mai eliberat, odată cu plecarea celor care au venit special pentru a prinde acolo, într-o mare mulțime, trecerea în Noul An.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Aproape 10.000 de oameni au sărbătorit Revelionul 2020 în centrul Sucevei.
 Vizualizări articol: 4195 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 2.60/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 2.6 din 5 voturi
Aproape 10.000 de oameni au sărbătorit Revelionul 2020 în centrul Sucevei2.655

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Alte titluri din Ultima ora local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei