Poliția municipiului Rădăuți a fost sesizată marţi, la ora 14.30, de o femeie din Iaşi, despre faptul că în timp ce avea autoturismul oprit pe str. Dobrogeanu Gherea din localitate, o macara de culoare albastră i l-a avariat, după care conducătorul automacaralei și-a continuat deplasarea.
Automacaraua a fost găsită staţionată pe strada 22 Decembrie, cu motorul în funcțiune, iar la volan a fost identificat un bărbat de 66 ani, din Vicovu de Sus.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, s-a constatat că automacaraua condusă avea ITP-ul expirat și nu avea o poliță de asigurare obligatorie valabilă.
S-a întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe”, precizează poliţia.