Trei tineri de 16, 18 şi 19 ani au ajuns la spital după ce maşina în care se aflau a derapat, s-a învârtit pe carosabil şi a ajuns într-un şanţ.
Marţi, la ora 20:30, un tânăr de 26 ani, din municipiul Suceava, conducea un autoturism marca Mini Cooper, înmatriculat în Marea Britanie, pe DN 29, în afara localităţii Dumbrăveni, având direcţia de deplasare Suceava-Dumbrăveni, iar pe un sector de drum în curbă, pe fondul neadaptării vitezei de deplasare, după cum au precizat poliţiştii, maşina a intrat în derapaj, a pătruns pe sensul opus de mers, învârtindu-se pe carosabil, apoi a intrat în șanț, rămânând suspendat cu roata dreapta spate. Impactul a avut loc pe sensul de mers Dumbrăveni-Suceava.
În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a celor trei pasageri din autovehicul, de 18 ani, din Dumbrăveni, de 19 ani și 16 ani, din Salcea, care au fost transportați la Spitalul Judeţean Suceava.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „vătămare corporală din culpă”.