Poliţiştii au identificat autorul furtului unui autoturism, acesta fiind un minor de 17 ani, din comuna Vama.
O femeie de 53 de ani, din Vama, a reclamat la poliţie furtul unui autoturism, care a avut loc în perioada 6 decembrie, ora 20.30 – 7 decembrie, ora 09.30, iar în urma activităților investigativ-informative a fost identificat autorul furtului în persoana unui localnic în vârstă de 17 ani, fiind extinsă urmărirea penală și sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.
În urma probatoriului administrat s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspect sub aspectul săvârșirii ”furt în scop de folosință„ și „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, iar luni s-a dispus reținerea acestuia pe o perioadă de 24 de ore, minorul fiind depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Suceava.
Cel în cauză urmează a fi prezentat marţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc în vederea luării unei măsuri preventive.