Doi soți au chemat ambulanța după o acțiune de deratizare într-un bloc din Suceava
Sâmbătă, 7 Decembrie 2019 (13:16:08)de Florin PAIU
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava a fost alarmat, sâmbătă, de faptul că două persoane se simt rău în urma unei acțiuni de deratizare pe casa scării unui bloc din Suceava, peste drum de METRO. La fața locului s-a intervenit cu două ambulanțe, una de la SMURD și una de la Serviciul Județean de Ambulanță, ambele cu medic. Cei doi, soți și soție, în vârstă de 70, respectiv 66 de ani, au fost transportați la Spitalul Județean Suceava, pentru investigații, fiind stabili. Prima concluzie importantă este că în urma măsurătorile efectuate de echipajul specializat al ISU nu s-au găsit valori pozitive la substanțe toxice. Ofițerul de informații publice al pompierilor militari suceveni, Alin Găleată, a declarat:„Pe scara blocului sunt 18 apartamente. După monitorizare, la 15 dintre ele nu a răspuns nimeni, iar la două persoanele din interior au declarat ca nu au probleme. Doar cele doua persoane transportate la spital, soț și soție, au acuzat stările de răuS-a ventilat casa scării, iar în momentul de fata nu sunt alte probleme”. Pompierii au rămas la fața locului, pentru monitorizare. În scara blocului s-a făcut într-adevăr o acțiune de deratizare, de o firmă care a prezentat documente și avize pentru control.
Vizualizări articol: 2663 | | Notează articolul: | Nota curentă: 5.0 din 1 vot Doi soți au chemat ambulanța după o acțiune de deratizare într-un bloc din Suceava5.051
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.