Un bărbat în vârstă de 63 de ani, din comuna Capu Câmplului, a ajuns joi la spital după ce, beat fiind, a căzut pe carosabil. Joi după-amiază, în jurul orei 17,20, un bărbat în vârstă de 35 ani, din comuna Valea Moldovei, sat Mironu, care se afla la volanul unui autoturismul pe DJ 177C, în Capu Câmpului, l-aa surprins şi accidentat pe un bărbat în vârstă de 63 de ani, din comuna Capu Câmplului, care, fiind sub influența băuturilor alcoolice, era căzut pe partea carosabilă, spre axul drumului.
Bărbatul a fost transportat la Spitalul Orăşenesc Gura Humorului, unde i s-a stabilit diagnosticul de „traumatism cranio-cerebral, etilism acut”. Victima nu a rămas internată.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar pietonul nu a putut fi testat cu aparatul etilotest. La Spitalul Orăşenesc Gura Humorului atât conducătorului auto, cât și pietonului li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Din primele cercetări efectuate la faţa locului a rezultat faptul că vinovat de producerea evenimentului rutier se face pietonul, care fiind sub influența băuturilor alcoolice, era căzut pe partea carosabilă, spre axul drumului.
S-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de„vătămare corporală din culpă”, cauza urmând a fi soluţionată procedural.