O răzbunare cu hărţuire şi profanare de morminte l-a trimis în spatele gratiilor pe un sucevean în vârstă de 42 de ani. Ridicat de poliţişti, individul a fost reţinut pentru 24 de ore şi riscă să ajungă în faţa magistraţilor. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoșani, faptele s-ar fi petrecut în urmă cu aproape două luni, mai exact în perioada 18-19 septembrie, când, pentru a se răzbuna după o trădare în dragoste, bărbatul ar fi sustras mai multe elemente decorative de pe mormântul soţului unei botoşănence, dintr-un cimitir din municipiului Botoşani, după care a distrus mai mulţi piloni din care era confecţionat mormântul, iar mai apoi a lăsat pe locul de veci mai multe bilete având conţinut cu tentă sexuală la adresa femeii.Cazul a ajuns în atenţia poliţiştilor, iar investigaţiile s-au prelungit până miercuri, când anchetatorii au descins la locuinţa suceveanului şi au pus în executare un mandat de percheziţie domiciliară emis de către Judecătoria Botoşani.„Cu ocazia percheziţiei, la locaţia vizată au fost identificate mai multe bunuri şi înscrisuri care interesează cauza, acestea fiind ridicate în vederea continuării cercetărilor”,au precizat reprezentanţii IPJ Botoşani.
Cercetările continuă sub aspectul comiterii infracţiunilor de furt, hărţuire şi profanare de morminte sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani, urmând ca în funcţie de rezultatul acestora să se propună o soluţie procedurală.
Sursă text: Monitorul de Botoșani