O locuinţă din satul Satu Mare a fost aproape de distrugere totală după ce flăcările au cuprins-o sâmbătă, în jurul prânzului. Focul ardea în podul casei şi ameninţa să se extindă nu doar la întreaga clădire, ci şi la anexele gospodăriei.
La faţa locului au ajuns 4 autospeciale pentru stingerea incendiilor, de la Detașamentul de Pompieri Rădăuți şi lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Satu Mare. În urma efortului pompierilor incendiul a fost stins, iar în urma bilanţului a rezultat că au ars podul casei de locuit pe o suprafață de aproximativ 80 mp și bunuri depozitate în interior. De asemenea, s-au degradat, parțial, pereții locuinței, pe aproximativ 40 mp.
Pompierii spun că incendiul a plecat, cel mai probabil, de la un conductor electric neizolat corespunzător.