Începând de sâmbătă, în centrul municipiului Suceava, pe esplanada modernizată, imediat lîngă intrarea în parcarea subterană nr. 1, se află amplasat logo-ul “Sucea♥a”, în care litera V a fost înlocuită cu o inimă, astfel încât să rezulte „Iubesc Suceava”.
“Iubim Suceava!” a fost mesajul transmis de primarul Ion Lungu, care a lansat această idee de luna trecută, iar ulterior a anunțat că literele luminoase vor fi aprinse din 28 Noiembrie, de Ziua Bucovinei, odată cu luminile din bradul de Crăciun și cu decorațiunile de sărbătoare din oraș.
Astfel, de acum înainte, sucevenii și turiștii care ajung în zona centrală a municipiului Suceava vor vedea afișat mesajul „Iubesc Suceava”, iluminat pe timp de noapte, pe esplanadă, deasupra fântânii arteziene din zona centrală, care va fi modernizată anul viitor, pentru a oferi privitorilor un spectacol de lumini și muzică.