Uniunea Scriitorilor din România (USR), filiala Iaşi, a acordat, la finele săptămânii trecute, premii pentru o serie de categorii de apariţii editoriale din cursul anului 2018,printre laureaţii acestei ediţii numărându-se trei scriitori suceveni – Mircea A. Diaconu, Angela Furtună şi Gheorghe Vicol.
Mircea A. Diaconu a fost premiat la secţiunea ”Critică”, pentru volumul ”Metacritice”, apărut la editura Junimea.
Volumul universitarului conţine studii de critică, istorie literară şi eseuri pe teme diverse.
„Într-un stil adesea incisiv, Mircea A. Diaconu repune în discuţie câteva dintre ideile consacrate pe terenul interpretării literaturii române, într-o viziune inovatoare, din care nu lipsesc nici dimensiunea ludică, nici implicarea morală. (...) După ce discută despre postmodernism, condiţia istoriei literare şi critica literară în 1989 şi înainte de a scrie despre Luca Piţu şi Emil Cioran, profesorul sucevean reanalizează opera unor critici şi istorici literari ori teoreticieni precum Maiorescu, Lovinescu, Negoiţescu, interpretările mergând până la Mircea Muthu, Al. Cistelecan ori Andrei Terian”, se arată în prezentarea cărţii.
Juriul care l-a desemnat pe universitarul sucevean printre laureaţii acestui eveniment i-a avut în componenţă pe: Ioan Holban - preşedinte, Gellu Dorian şi Theodor Codreanu.
Carte pentru copii, printre câştigători
Comitetul de Conducere al Filialei Iaşi a USR a acordat Premiul „Mihai Ursachi” scriitoarei Angela Furtună pentru cartea „Ultimul mirador”, Editura Vinea.
”Mulţumesc frumos celor care au apreciat cartea. Mulţumesc celor care continuă să observe şi să aprecieze critic opera mea, în vremuri când a fi scriitor onest este un traseu existenţial din ce în ce mai (nemeritat) marginal, iar a sluji limba şi literatura română la standarde înalte este un act aproape de sacrificiu”, transmite Angela Furtună.
Cartea Reprezentanţei Suceava a fost desemnată ”Zburând cu fluturii prin anotimpuri – Primăvara”, semnată de Gheorghe Vicol, Ed. Digita Unicorn.
„Gheorghe Vicol surprinde în versuri tot ce e mai frumos în fiecare anotimp. Exprimările jucăuşe prind imediat, iar bucuria îşi face loc de la o pagină la alta. Candoarea ce emana din fiecare poezie arată cât de bine înţelege autorul sufletul de copil. Primăvara lui Gheorghe Vicol este plină de flori, păsări şi animale poznaşe. Desigur, şi de fluturi. Cele 70 de pagini ale cărţii sunt ilustrate color, întregind experienţa celor mici”, se arată în prezentarea cărţii.