Un tânăr de 25 de ani, din comuna Dorna Arini, s-a ales doar cu o fractură de piramidă nazală după ce a căzut de la etajul al doilea al unui bloc.
Incidentul a avut loc în noaptea de duminică spre luni, dimineaţa la ora 5.00 poliţia fiind anunţată de personalul medical de la Spitalul de Urgenţă Suceava despre incident.
Tânărul le-a declarat poliţiştilor că a consumat două pahare de țuică împreună cu cei doi colegi de apartament, după care s-a pus în pat la somn, iar la un moment dat s-a trezit, a mers pe balcon, a alunecat și a căzut de la etajul 2, lovindu-se doar în zona nasului. Tânărul a fost diagnosticat cu ,,cădere de la înălțime aproximativ 6 metri și fractură piramidă nazală.”