Prefectul de Suceava, Mirela Adomnicăi, a semnat ordinele de constatare a încetării înainte de termen a mandatului de primar al comunei Frătăuţii Vechi pentru Vasile Artimon Ionesi şi pentru viceprimarul de Rădăuţi, Bogdan Loghin. Pentru primarul din Frătăuţii Vechi ordinul a fost semnat în data de 12 noiembrie a.c., iar pentru viceprimarul de Rădăuţi, în data de 13 noiembrie a.c..
În cazul lui Ionesi, Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a constatat un conflict de interese de natură administrativă şi penală, acesta fiind acuzat că a semnat ordinele de plată în baza cărora primăria pe care o conducea a achiziţionat în mod direct produse în valoare de 35.414,56 lei de la SC Bună Dimineaţa Impex SRL, societate comercială în cadrul căreia soţia sa deţine calitatea de asociat unic şi funcţia de administrator, încălcând, astfel, legea. ANI a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava în vederea verificării indiciilor privind posibila săvârşire a infracţiunii de conflict de interese. Rezultatul final a fost că starea de incompatibilitate a primarului a fost probată, astfel că acesta a rămas fără mandat.
În ceea ce-l priveşte pe Bogdan Loghin, el a pierdut mandatul de consilier local, implicit pe cel de viceprimar, după ce a fost exclus din partidul pe lista căruia a fost ales. Înainte de emiterea ordinului de constatare a încetării mandatului, prefectul Mirela Adomnicăi a solicitat precizări suplimentare partidului din care a făcut parte Loghin, referitoare la respectarea procedurilor de excludere.
Viceprimarul municipiului Rădăuţi, Bogdan Loghin, a fost exclus din PSD în data 29 octombrie a.c. şi, conform legii, a pierdut calitatea de consilier local.
Precizăm că ordinul prin care mandatul unui primar încetează înainte de termen nu este un act rezultat în urma unei cercetări, ci un act constatator.