Deputatul PNL de Suceava, vicepreședintele regional al PNL, Ioan Balan, a declarat că a votat pentru un președinte care să apere în continuare democrația din România. Ian Balan a votat la secția de la Colegiul de Artă din Suceava, alături de el fiind prezenți primarul Sucevei, Ion Lungu și viceprimarul Lucian Harșovschi. Balan a spus că ziua de duminică este „o zi importantă pentru noi”, având în vedere că fiecare cetățean este chemat la vot să voteze pentru a-și alege președintele pentru următorii cinci ani. „Eu astăzi am votat pentru un președinte capabil să mențină în continuare echilibrul între instituțiile statului. Pentru un , un care să apere în continuare democrația, un președinte care să ne reprezinte în Europa și în exterior cu demnitate. Până la urmă am votat pentru o Românie normală”, a spus Ioan Balan după ce a ieșit din secția de votare.