Un tânăr în vârstă de 27 de ani s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins băut la volan.
Potrivit unui comunicat al IPJ Suceava, joi, la ora 01.40, un echipaj din cadrul Poliției municipiului Câmpulung Moldovenesc a oprit pentru control, pe strada Calea Bucovinei din localitate, autoturismul condus de un bărbat de 27 de ani din comuna Stulpicani, care se deplasa sinuos și nu utiliza centura de siguranță.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de„conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.