A ieșit în decor cu mașina și s-a răsturnat, la intrarea în Suceava
Joi, 31 Octombrie 2019 (12:15:53)de Florin PAIU
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)Un tânăr în vârstă de 32 de ani a ajuns la Spitalul Județean Suceava după ce și-a scăpat mașina de sub control la intrarea în municipiul Suceava dinspre Salcea. Accidentul s-a petrecut miercuri, în jurul orei 10.00. Din cercetările polițiștilor rezultă că Ionuț V., în vârstă de 32 de ani, din Suceava, conducea o Dacie înmatriculată în Galați, pe direcția Salcea-Suceava, și a pierdut controlul asupra direcției în zona de dinainte de OMV, pe porțiunea în linie dreaptă. Mașina a ieșit în decor prin dreapta, a lovit malul acostamentului, după care s-a răsturnat. La fața locului a intervenit modulul SMURD, cu autospeciala pentru descarcerare și ambulanța SMURD TIM. Tânărul a fost scos din mașină fără a fi încarcerat și era conștient. Șoferul a ajuns la spital, unde i s-a pus diagnosticul preliminar de traumatism cranio-cerebral minor și contuzie dorsală, fără probleme deosebite. Bărbatul implicat în accident a fost verificat cu etilotetsul, rezultând că nu a consumat alcool.
Vizualizări articol: 4218 | | Notează articolul: | Nota curentă: 5.0 din 1 vot A ieșit în decor cu mașina și s-a răsturnat, la intrarea în Suceava5.051
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.