Patru conducători auto care s-au urcat la volan fără a avea permis de conducere ori având permisul suspendat au fost identificaţi duminică, în doar câteva ore, de oamenii legii, pe şoselele din judeţ.
Potrivit unui comunicat al IPJ Suceava, duminică, la ora 09.40, polițiștii din cadrul Compartimentului Rutier Rădăuți au oprit pentru control, pe D.N. 17 A din comuna Marginea, autoturismul condus de un bărbat de 27 de ani, din comuna Vama.
În urma verificărilor, s-a stabilit că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nici o categorie auto, autoturismul fiindu-i încredințat pentru a fi condus pe drumurile publice de o femeie de 22 ani, din comuna Drăgoești, care cunoştea faptul că acesta nu posedă permis de conducere.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracţiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, ce va fi soluționat procedural.
Tot duminică, o patrulă din cadrul Compartimentul Rutier Rădăuți a oprit pentru control pe D.N. 17 A din comuna Marginea autoturismul condus de un bărbat de 27 de ani, din comuna Putna.
În urma verificărilor, s-a stabilit că bărbatul are dreptul de conduce autovehicule suspendat începând cu data de 21.09.2019.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracţiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, ce va fi soluționat procedural.
Duminică după-amiază, la ora 15.20, polițiștii Secției Poliție Rurală 5 Dărmănești au identificat pe D.C. 38, pe raza localității Călinești, autoturismul condus de un bărbat de 22 ani, din localitatea Dărmănești.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, s-a constatat faptul că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de ,,conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, ce va fi soluționat procedural.
Duminică seară, în jurul orei 20.00, o patrulă din cadrul Secției nr. 3 de Poliție Rurală Marginea a oprit pentru control, pe DN 2E din comuna Marginea, autoturismul condus de un bărbat de 27 ani, din comuna Poieni Solca.
În urma verificărilor, s-a stabilit că bărbatul are dreptul de conduce autovehicule suspendat pentru perioada 25.09.2019 - 23.12.2019.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracţiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, ce va fi soluționat procedural.