Incendiu de vegetație, extins la construcții, în Dărmănești
Duminică, 20 Octombrie 2019 (14:11:10)de Florin PAIU
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)Pompierii de la Detașamentul Suceava au intervenit, sâmbătă după-amiază, la un incendiu izbucnit la Dărmănești. Alarma s-a dat puțin după ora 17.00, sesizarea fiind cu privire la un incendiu de vegetație uscată. La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta la vegetația uscată de pe un teren ce aparține unei societăți comerciale, flăcările fiind extinse și la o baracă metalică în care erau cauciuciri. Focul s-a extins și la o parte din acoperișul unei construcții învecinate. Ultimele focare au fost lichidate la 18.40.Au ars vegetația uscată, cu focare răzlețe, de pe o suprafață de aproximativ 0,5 ha, baraca metalică, cu bunurile de interior (cauciucuri de camion), precum și o parte din astereala acoperișului construcției învecinate, pe 20 mp.„Incendiul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza unui foc deschis în spații deschise (pentru igienizarea terenului), lăsat nesupravegheat. Nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat construcția din vecinătatea barăcii metalice”, au transmis pompierii militari suceveni.
Vizualizări articol: 2173 | | Notează articolul: | Nota curentă: 5.0 din 1 vot Incendiu de vegetație, extins la construcții, în Dărmănești5.051
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.