Printează articolul
Trimite e-mail
ø fişiere video
O situație neobișnuită, petrecută la finele acestei săptămâni, la Câmpulung Moldovenesc, a stârnit un val de tristețe și nemulțumire în rândul iubitorilor naturii și a animalelor, în general.
Un cerb frumos, care de ani de zile devenise un fel de mascotă a orașului de la poalele Rarăului, fiind iubit de oamenii din zonele unde cobora din pădure, pentru a se hrăni cu fructe, legume și crenguțe din pomi, a venit pentru ultima oară printre cei care îl îndrăgeau și de care se atașase, în felul lui, căutând scăpare. Scăpare de la o moarte cruntă, dureroasă, provocată de cel mai feroce animal pe pe planetă – omul. Un om, cel mai probabil un braconier, care l-a împușcat cu săptămâni în urmă, neletal, încât rana deschisă i s-a infectat. Plin de viermi care îl rodeau de viu și slăbit de septicemie, cerbul a coborât în oraș, printre blocuri, pentru ultima oară și a acolo și-a dat ultima suflare.
Povestea sa tristă și cât se poate de reală este relatată de un profesor de la Facultatea de Silvicultură Suceava, Neculai Marcel Flocea, care a concluzionat trist "Pe pământ idioţii au arme!"- vorba lui Adrian Păunescu:
“Poveste tristă cu un cerb fără stea în frunte
A trăit vreme de câţiva ani, în pădurea de la marginea nordică a Câmpulungului, un cerb frumos, curios şi curajos.
A fost la începuturi doar curios. S-a apropiat mai întâi de livezile şi grădinile oamenilor de la lizierã, apoi prinzând curaj a intrat in curţi şi, în toamnã, chiar şi în oraş mâncând merele căzute din merii din spatele blocului unde locuiesc. Seara târziu şi dimineaţa devreme, temător - parcă să nu deranjeze.
Primăvara mai gusta lalelele, spre vaga iritare a gospodinelor, mai rodea crengile pomilor fructiferi, legumele de pe straturi.
Începuse chiar să "socializeze" cu gazdele de ocazie, care nici nu-l miai alungau. Îi mai făceau poze, apărea pe fb, era o vedetă locală.
Nici de câini nu-i mai era teamă.
Avusese însă naivitatea sã se încreadă în oameni! În toţi!
Doar că unii nu sunt şi nu pot fi oameni!
Nici măcar semeni ai animalelor de pradă!
Nici vânatori! Cu siguranţă! Căci un vânător autentic n-ar face, in ruptul capului, aşa ceva!
Doar braconieri mizeri! Doar idioţi!
Mascota cartierului BTT a ieşit azi în plină zi, pentru ultima oară între case. Fusese împuşcat probabil cu câteva săptămâni în urmă, la vremea nuntitului, de către un... neom!
Rănit grav în spate, slăbit mai apoi de septicemie, a ieşit iar între case căutând siguranţa pe care i-o oferiseră mai înainte oamenii. Ce o fi fost oare în sufletul lui de sălbăticiune rănită?
Ce durere fizică îngrozitoare! Ce chin pe dânsul! A ieşit acolo unde mai credea că are scăpare.
Tot între oameni, adică. A fost însă prea târziu pentru el.
A fost odată un cerb prea încrezător în oameni! A fost!
Pădurea, da, pădurea va număra un cerb mai puţin.
Oamenii de aici nu vor mai număra, deloc!
Târziu, după ce îşi va fi uitat necazul, pădurea va trimite iarăşi oamenilor un cerb, zicându-le: iată, acesta este alt fiu al meu pe care vi l-am trimis vouă oamenilor ca să vă lumineze chipurile apăsate de întunericul grijilor, să vă însenineze cerul noros al furiilor, să vă transforme în surâs rictusul născut din urâciune! Dar, până atunci, noi oamenii va trebui să păşim cu ruşine şi sfială sub coroana pădurii!”
