O femeie şi un copil de 11 ani au accidentaţi joi pe trecerea de pietoni.
Potrivit unui comunicat al IPJ Suceava, joi, în jurul orei 11.50, în timp ce conducea autoturismul pe strada Ștefan cel Mare din municipiul Rădăuți, o femeie de 58 de ani, din comuna Sucevița, la efectuarea virajului la dreapta către strada Gării, a surprins și accidentat o femeie de 63 de ani din orașul Siret, care traversa strada în mod regulamentar, pe trecerea pentru pietoni semnalizată cu indicator.
Din accident a rezultat rănirea pietonului.
Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal ce va fi soluționat procedural.
Tot joi, la ora 15:40, în timp ce conducea autoturismul pe bulevardul George Enescu din municipiul Suceava, o localnică de 19 ani a surprins și accidentat un minor de 11 ani, din municipiul Suceava, care se afla în traversarea străzii pe marcajul pietonal.
Din accident a rezultat rănirea pietonului care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.