Preşedintele României, Klaus Iohannis, a tăiat, miercuri, panglica noului Ambulatoriu al Spitalului de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, alături de managerul unităţii medicale, Vasile Rîmbu, de preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, şi de primarul municipiului reşedinţă de judeţ, Ion Lungu. Preşedintele ţării i-a felicitat pe toţi cei prezenţi pentru construirea noului ambulatoriu integrat de specialitate din cadrul spitalului, apreciind atât iniţiativa, cât şi faptul că administraţia judeţeană şi locală au susţinut finanţarea investiţiei.
„Am toată aprecierea pentru această iniţiativă locală, care demonstrează cum o administraţie responsabilă, orientată către cetăţean, a reuşit să găsească resursele necesare pentru a finaliza o unitate sanitară modernă, în care pacientul să fie tratat în condiţii pe care eu le-aş numi normale”, a declarat preşedintele Iohannis.
Acesta a subliniat că realizarea este cu atât mai importantă cu cât vine „într-un context în care guvernarea PSD ne-a oferit constant doar fantasmagorii!” şi, în realitate, „nu avem nici spitale regionale, nici examen de rezidenţiat reformat, iar eşecul guvernării PSD în ceea ce priveşte măsurile asumate în programul de guvernare pe sănătate este evident”.
„Avem, iată, la Suceava un model de bune practici în sistemul de sănătate românesc şi îmi doresc să avem astfel de exemple peste tot în ţară. Extinderea şi modernizarea acestui ambulatoriu, şi vreau să se ştie foarte clar, s-au făcut cu fonduri de la Consiliul Judeţean şi cu fonduri europene. Inversarea piramidei serviciilor de sănătate este o prioritate pentru sistemul de sănătate românesc, în vederea îmbunătăţirii performanţei, dar şi a sustenabilităţii”, a afirmat Iohannis.
Preşedintele ţării a declarat că rapoartele asupra sistemului de sănătate românesc şi concluzia generală a experţilor arată că asistenţa medicală spitalicească, predominantă în ţara noastră, dovedeşte o structură a sistemului sanitar perimată şi generatoare de costuri „pe care pur şi simplu nu ni le permitem”. De aceea este necesară regândirea structurii asistenţei medicale, prin prioritizarea medicinei primare, preventive şi de ambulatoriu, inclusiv prin alocări financiare mai mari acestor domenii.
În discursul de la inaugurarea oficială, Klaus Iohannis a criticat PSD
„Din nefericire, guvernarea PSD nu a făcut altceva decât să pună din condei măsuri într-un program de guvernare cu care i-a amăgit pe români, însă a rămas repetentă la implementare”, a afirmat Iohannis.
Acesta a evidenţiat că prezenţa sa la inaugurarea ambulatoriului dovedeşte susţinerea fermă pe care o acordă „pentru o reformă reală a sistemului de sănătate românesc, pentru schimbarea de paradigmă, pentru orientarea către tendinţele europene şi internaţionale”.
Avantajele tratării pacienţilor în ambulatoriu sunt degrevarea spitalului de anumite sarcini, reducerea costurilor şi beneficii pentru pacient, comunitatea medicală şi sistemul de sănătate.
„Pacientul va beneficia de un serviciu medical de calitate, atunci când are nevoie şi acolo unde are nevoie, personalul medical din ambulatoriu îşi va putea desfăşura activitatea într-un spaţiu modern şi dotat foarte bine, aici, la dumneavoastră, iar cel din spital se va putea concentra asupra acelor pacienţi care într-adevăr necesită spitalizare. Pe scurt, acest nou ambulatoriu integrat de specialitate aduce respect pentru pacient şi pentru întregul personal medical! (...) Vă felicit, domnule preşedinte, domnule manager, domnule primar, şi pe dumneavoastră, toţi care lucraţi aici. Este o realizare foarte frumoasă şi sunt convins că veţi avea foarte mulţi pacienţi aici! După ce vor vedea şi vor auzi oamenii ce realizări aveţi aici, în Suceava, fiţi convinşi că veţi avea musafiri din multe alte părţi. Vă doresc să-i trataţi foarte bine, să aveţi numai pacienţi mulţumiţi!”, şi-a încheiat discursul preşedintele României, Klaus Iohannis.
Vasile Rîmbu: ”Aici, la Suceava, sper că am reuşit să oferim normalitate şi nimic mai mult”
Prezentarea ambulatoriului a fost efectuată de managerul Vasile Rîmbu şi de preşedintele CJ, Gheorghe Flutur. Rîmbu a explicat că serviciile medicale se vor acorda pe baza trimiterii de la medicul de familie sau de la medicii specialişti sau prin prezentare directă, ceea ce va duce la creşterea accesibilităţii populaţiei la servicii medicale complexe, la cele mai înalte standarde şi la asigurarea egalităţii de şanse la servicii medicale de calitate, moderne şi eficiente.
„Munca noastră aici nu o reprezintă doar ambulatoriul care a fost inaugurat astăzi. În ultimii zece ani, împreună cu echipa de aici am refăcut infrastructura, am construit, am recondiţionat, am cumpărat echipamente şi am investit în tehnologie. Am dezvoltat noi zone terapeutice şi de imagistică, am dezvoltat proceduri şi procese astfel încât să le oferim pacienţilor noştri o îngrijire cât mai bună”, a declarat Vasile Rîmbu. Odată cu investiţia în infrastructură, spitalul a acordat egală atenţie recrutării de personal, de „oameni tineri, care vor să construiască şi care vor să schimbe percepţia asupra îngrijirii oferite în spitalele publice”.
„Aici, la Suceava, sper că am reuşit să oferim normalitate şi nimic mai mult”, a precizat managerul Vasile Rîmbu.
Flutur: „La Suceava descentralizarea înseamnă o poveste de succes”
Preşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur, l-a felicitat pe Vasile Rîmbu şi echipa de la spital pentru eficienţa cu care s-a lucrat la construcţia ambulatoriului, subliniind că investiţia s-a realizat nu într-un an, ci în 10 luni.
Flutur a arătat că succesul dezvoltării spitalului sucevean s-a datorat şi faptului că administraţia judeţeană a susţinut financiar investiţiile. Şeful deliberativului judeţean a spus că din 67 de milioane de euro investiţi în ultimii 10 ani, 57% au fost alocaţi din bugetul judeţean, din bugetul spitalului şi din bugetul local, 25% provin din fonduri europene, iar restul a fost contribuţie guvernamentală.
„A fost o poveste de succes. La Suceava descentralizarea înseamnă o poveste de succes”, a mai spus preşedintele CJ, Gheorghe Flutur.
Investiţia în ambulatoriul de specialitate a fost de 7,3 milioane de euro, din care 5,3 milioane de euro au fost decontaţi din fonduri europene. Suma economisită astfel din bugetele locale a fost alocată imediat pentru realizarea Laboratorului de medicină nucleară.
După alocuţiuni, preşedintele României a fost condus de gazde să viziteze ambulatoriul, după care, împreună cu Vasile Rîmbu, Gheorghe Flutur şi Ion Lungu, a plantat un platan în curtea spitalului, în amintirea acestui moment.
Pentru cei care doresc să viziteze noul ambulatoriu, spitalul organizează astăzi şi mâine „Zilele Porţilor Deschise”. De luni, 21 octombrie a.c., policlinica spitalului va fi dată în folosinţă.