Militarii Detașamentului de Pompieri Vatra Dornei, împreună cu lucrători ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Dorna Arini, au intervenit cu două autospeciale și o ambulanță SMURD, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o locuință din satul Cozănești. Focul a fost anunțat marți după amiază, în jurul orei 17.50, la sosirea echipajelor incendiul manifestându-se în interiorul unei casei de locuit cu etaj, existând pericolul de propagare la întreaga clădire. Flăcările au distrus obiecte de mobilier și balte bunuri din interior, precum și documente personale, degradând pereții interiori și exteriori pe o suprafață de aproximativ 180 de metri pătrați. În timpul intervenției de stingere, echipajul SMURD a acordat primul ajutor medical proprietarului în vârstă de 51 de ani, care a suferit arsuri pe mâini și pe față în timpul încercării acestuia de a interveni pentru stingerea focului. Ulterior, el a fost transportat cu ambulanța la spitalul din Vatra Dornei. Cercetările pompierilor au stabilit că cel mai probabil, incendiul a izbucnit din cauza jarului căzut din soba cu acumulare de căldură.