Duminică, 13 octombrie 2019, Înaltpresfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, a sfinţit biserica Parohiei Dărmănești II, Protopopiatul Rădăuţi, judeţul Suceava.
La prima oră a dimineţii, ierarhul a fost întâmpinat de copii cu flori în mână, cu pâine şi sare de către ctitorul Mircea Maruseac, de închinători veniţi din mai multe localităţi şi de un sobor impresionant de 30 preoţi şi diaconi. La acest important eveniment au fost prezenţi Mirela Adomnicăi, prefect al judeţului Suceava, Nicolae Miroslav Petrețchi, deputat al minorităţii ucrainene, şi Dan Chidoveț, primarul comunei Dărmăneşti.
După săvârşirea slujbei de sfinţire, Sfânta Liturghie a fost oficiată pe o scenă amenajată în curtea bisericii de către soborul de preoţi şi diaconi în frunte cu Înaltpresfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, împreună cu părintele Petru Lupăştean, protopop de Rădăuţi, părintele Doru Budeanu, protopop al protopiatului Suceava 1, iar răspunsurile liturgice au fost date de corul parohiei Salcea. La momentul cuvenit s-a săvârşit o hirotonie în diacon.
În cuvântul de învăţătură rostit la finalul Sfintei Liturghii, ÎPS Pimen le-a spus celor prezenţi de ce este bine să mergem la Biserică: „Cuvintele Sfintei Evanghelii se înţeleg cel mai bine dacă le ascultăm în Sfânta Biserică, pentru că acolo se află în chip euharistic Sfânta împărtăşanie, prin sfânt sângele Mântuitorului Iisus Hristos se află însăşi persoana Mântuitorului Iisus Hristos care ne-a spus aceste cuvinte ale Evangheliei sale şi de aceea, când ascultăm Sfânta Evanghelie, parcă îl vedem aievea cu ochii minţii, cu ochii inimii pe Mântuitorul Iisus Hristos. De aceea trebuie să cercetăm cât mai des Sfânta Biserică cu timp şi fără timp, adică în zilele de duminică şi de sărbători de la mic la mare. ”
Ridicarea Bisericii cu hramurile Sfântul Mare Proroc Ilie şi Sfinţii Arhangeli Mihail şi Gavriil a fost începută în anul 2003 de către preotul Lucian Constantin şi a fost continuată din anul 2011 de către preotul paroh Mihai Cobziuc, fiu al satului Dărmăneşti. Cu ocazia târnosirii sfântului lăcaş, s-a sfinţit şi o troiţă ridicată în cinstea acestui eveniment.
Constantin Agafiţei