Pompierii au intervenit, joi dimineaţă, la un incendiu izbucnit într-un apartament din oraşul Gura Humorului, în interior, unde ardeau bunuri din dormitor, fiind găsit un bărbat inconştient, cel mai probabil intoxicat cu fum. Echipajul de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Judeţean, aflat la faţa locului, a declarat decesul bărbatului de aproximativ 70 de ani.
Pompierii au precizat că incendiul s-a manifestat doar în dormitor victimei, unde au ars obiecte de mobilier, covorul şi altele. Apartamentul era inundat cu fum, dar nu a fost necesară evacuarea altor persoane.
„Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic generat de un radiator electric supraîncălzit, pe care se aflau materiale combustibile (textile)”, au transmis pompierii militari.
Din păcate, sezonul rece a început deja cu o tragedie plecată de la sistemele de încălzire, care vor fi folosite tot mai intens de acum încolo.