Săptămâna viitoare va fi inaugurat cel mai mare loc de joacă din municipiul Suceava, de 1000 de mp, pe strada Victoriei, în cartierul Obcini.
Evenimentul a fost anunțat de primarul Sucevei, Ion Lungu:
„ Acesta este locul de joacă oferit gratuit de firma Diasil, conform contractului de salubritate stradală. Ne ținem de cuvânt față de copiii din cartierul Obcini, care au un spațiu de joacă modern unde să se recreeze!”.
Locul de joacă de 1000 de mp este prevăzut cu camere video de supraveghere, pentru siguranța acestora și se află într-o zonă total reabilitată, cu parcări moderne, cu accesul la scări amenajat corespunzător, cu punct de colectare a deșeurilor modern, semiîngropat.
Până la amenajarea acestuia, cel mai mare loc de joacă din Suceava era cel de pe strada Amurgului, de 500 de mp, din apropierea Școlii nr. 11 Miron Costin, inaugurat tot anul acesta, la începutul verii.