CRISTOFOR de ARITONOVICI (n.22.04.1935, Șcheia - †21.09.2019, București), încheie șirul unei vechi familii nobiliare din Bucovina

În data de 21.09.2019 a trecut la cele veșnice și s-a adăugat neamului său Cristofor Aritonovici, fiul lui Nicolai de Aritonovici din satul Șcheia-Suceava, ultimul descendent al cavalerilor de Aritonovici din vechea Bucovină.

Cristofor Aritonovici

Familia Aritonovici(Aritonowicz) își are originea într-un moldovean Marcu Iliescu, consilierul diplomatic al hanului tătar din Crimeea la începutul secolului al XVIII-lea, și a unei armeance din familia Tossun. În urma serviciilor sale pe linie diplomatică a dobândit o avere însemnată ce s-a materializat într-o moșie la Căușeni(Basarabia). Fiul său Ilie Aritonovici(† 1820, Iași, ۩Biserica Adormirea Maicii Domnului din Iași) a fost negustor în Iași, dar și boier cu rangul de „căpitan de darabani(pedestrași)” în divanul boieresc al Moldovei, titlu dobândit în 1814 în urma „vitejiei și devotamentului față de țara Moldovei”. În anul 1805, Ilie Aritonovici și fratele său Kristea Aritonovici, au cumpărat 1000 ha din moșia Șcheia aflată în Imperiul habsburgic, deci într-o altă țară, la insistența boierului Teodor Mustață ca fiind o afacere profitabilă: mulți boieri părăseau provincia Bucovinei stabilind-se pe moșiile din Moldova nedorind o stăpânire imperială și în al doilea rând Ilie Aritonovici avea deja o fiică căsătorită cu Gabriel I Prunkul, starostele armenilor din Suceava, ceea ce făcea ca administrarea moșiei să fie înlesnită prin arendarea ei celor din familia Prunkul.

După decesul lui Ilie Aritonovici, soția văduvă Ecaterina(n. Goilav) împreună cu fiii Ariton, Marcu și Iosif se va muta începând cu 1821 în satul Șcheia și după ce vor face amenajări la curtea boierească din acest sat vor dona pământ pentru construirea unei noi biserici începând cu anul 1833, care va fi sfințită în anul 1841. Până în acest an creștinii ortodocși din acest sat se rugau într-o biserică din lemn, care după anul 1841 a fost donată celor din satul Ruși- Mănăstioara.

Biserica din Șcheia- Suceava

În satul Șcheia, după decesul Ecaterinei Aritonovici(n. Goilav)(n.1775 - †1853, Șcheia), vor rămâne cei doi fii: Marcu Aritonovici(01.1800, Iași - †06.06.1876, Șcheia) și Iosif Aritonovici(n.01.1803, Iași - † 09.03.1874, Șcheia). Doar Marcu Aritonovici va da naștere mai multor copii prin căsătoria cu baroneasa Maria de Kapri(n.1811, Todirești - †19.09.1887, Șcheia), fiica lui Avedic Kapri al lui Ohanes, al lui Nikolas Kapri din Todirești- Suceava. Din cei opt copii ai lor, doi vor moșteni proprietatea din Șcheia, anume: Andreas(Avedic) Aritonovici(n.1830, Șcheia - †1901, Șcheia) și maiorul Cristoph Aritonovici(n.22.08.1850, Șcheia - † 27.01.1908, Șcheia), iar celălalt fiu Ilie Aritonovici(n.28.11.1838, Șcheia - †18.04.1916, Botoșani) se va căsători în Botoșani cu o descendentă din familia Goilav, din care făcuse parte bunica sa Ecaterina, amintită mai sus. Astfel, la jumătatea secolului al XIX-lea familia Aritonovici va dezvolta două spițe genealogice, una în Imperiul Austro-Ungar ce va accesa rangul nobiliar de „ritter”(1906) și alta în regatul României cu reședința în Botoșani.

La Șcheia, moștenitori pe linie masculină a avut doar maiorul Cristoph de Aritonovici ce a fost căsătorit cu Maria Popovici de Niculiță(n.2.02.1863, Stroiești – †14.11.1947, Dumbrăveni- Sibiu), fiica marilor proprietari, ctitori de biserică și școală românească din satul Stroiești-Suceava. Ei vor avea copii pe: Nicolai de Aritonovici(n.18.12.1891, Șcheia - † 21.05.1971, Sibiu), Xena – Elena Aritonovici(n.3.02.1894, Șcheia- †20.06.1900, Șcheia), Olga Aritonovici(n.3.02.1894 - † 1967, Dumbrăveni- Sibiu) și Eleonora Aritonovici(19.09.1900- †14.06.1901, Șcheia). Celălalt frate Avedic Aritonovici căsătorit cu Aurelia Goilav, fiica marelui magnat de la Rănchilești- Botoșani, a avut două fete despre care nu avem informații.

Cristofor Aritonovici(n.22.04.1935, Șcheia - †21.09.2019, București) este fiul lui Nicolai de Aritonovici și al Modestei de Grigorcea fiica lui Iancu de Grigorcea din Carapciu- Storojineț și al Mariei Gorzițki. Tatăl său, Nicolai de Aritonovici, a fost ultimul proprietar al moșiei Șcheia, care în anul 1950 a fost trimis cu domiciliu forțat la Sibiu împreună cu fiul  Cristofor. Sora lui Cristofor, Maria Elena Aritonovici(n.6.03.1932, Șcheia - †1986), se va căsători cu Duiliu Constantin A. Zamfirescu(1923-2007),  descendent al scriitorului Duiliu Zamfirescu, și care are doi copii stabiliți în Paris, Nicolas Duiliu Zamfiresco și Andreea Zamfiresco.

Nicolai de Aritonovici, tatăl lui Cristofor Aritonovici, a fost o personalitate remarcabilă din ținutul Sucevei: antrenor al echipei de tenis al Bucovinei și președintele vânătorilor din districtul Sucevei. A organizat partide de tenis la Suceava și Cernăuți. Ca absolvent de studii universitare de agronomie în Austria a aplicat culturi experimentale pe terenurile din Șcheia ce au fost înregistrate pe caiete speciale, folosite  ulterior la Casa Agronomului din Suceava care a avut sediul în locuința familiei Aritonovici. Era un bun desenator în tempera și creion, era preocupat și de cercetări genealogice, redactându-și memoriile  în manuscris. Acestea sunt publicate la Editura Miseno din Șcheia. În Sibiu a supraviețuit desenând și meditând la limba germană și franceză pe mulți copii ai acestui oraș.  Maiorul Cristoph Aritonovici, tatăl lui Nicolai de Aritonovici, a avut o herghelie de cai pur-sânge arab la Șcheia, din vechea linie a armăsarilor arabi dobândiți la curtea hanului Crimeii și participa la concursuri de echitație din Imperiul habsburgic. A câștigat într-un an cu iapa Santhuța un concurs de frumusețe în Polonia.

Bunica lui Cristofor Aritonovici, Maria Popovici de Niculiță, a administrat exemplar moșia de la Șcheia și a fost implicată alături de frații ei în campania de unire a Bucovinei cu România. Făcea donații către biserica din sat și ajuta copiii nevoiași la școală, în special pe cei orfani. A părăsit satul Șcheia în timpul războiului al II-lea mondial și a decedat în 1947 la Dumbrăveni, lângă Sighișoara, departe de locurile natale și de oamenii pe care i-a prețuit.

Față de Biserica din Șcheia, unde a fost botezat în urmă cu 84 de ani, și ctitorită de străbunicul său Marcu Aritonovici, Cristofor de Aritonovici, a avut grijă prin diverse donații atât la locașul de cult și prin grija față de mormintele înaintașilor săi amenajându-le corespunzător. Iși amintea cu nostalgie de copilăria petrecută la Șcheia, de prietenii din copilărie, a suportat cu bărbăție împreună cu tatăl său interdicțiile sociale, a muncit cu responsabilitate și onoare la locul de muncă. În firea sa și-a păstrat noblețea sufletească. Prin faptele sale a dat dovadă de omenie și bun gust.

Am avut prilejul de-al cunoaște în urmă cu 20 de ani când venea să aprindă lumânări la mormântul străbunilor săi. Mi-a înmânat anumite documente și fotografii care au stat la baza întocmirii unui proiect de cercetare genealogică și relațiile cu marile familii armenești din Bucovina și Imperiul Austro- Ungar. Cartea „Familia de Aritonovici din Șcheia- Suceava” a văzut lumina tiparului în anul 2018. Prin această carte el însuși a aflat informații prețioase privind originile sale, spunându-mi că: „tatăl meu nu mi-a povestit prea multe ferindu-mă de suferință”. Anul acesta, în primăvară, i-am oferit primul exemplar al celui de-al doilea proiect „Memorii. Schițe. Amintiri” ce-l are ca autor pe Nicolai de Aritonovici, tatăl său. Cu această ocazie mi-a mulțumit pentru gestul de-al lansa pe tatăl său ca scriitor memorialist și cu lacrimi în ochi privea la chipul tatălui de pe copertă, spunându-mi: „tatăl meu a meritat acest lucru... Tot ce am eu acum este de fapt al tatălui meu!” Au urmat clipe de tăcere și profunzime spirituală. Aceeași stare spirituală de liniște și pace am retrăit-o cu câteva zile în urmă în salonul unde era spitalizat la București, când s-a împărtășit cu Sfintele Taine, și când mi-a șoptit: „Îți mulțumesc...te-am așteptat să vii...știam că ai să vii! Vreau să merg acasă....”. Cu o forță incredibilă  a depășit toate obstacolele și de mână împreună am pășit spre ieșirea din salon, însă era prea slăbit... Mă aflam de mână cu un nobil cavaler, ca în legendele cu viteji. Acum este acasă lângă neamul său și casa părintească, aici unde pacea divină este vestită și unde va arde candela luminii lui Hristos.

Dumnezeu să-l odihnească cu drepții în Împărăția cerească!

(Pr. Cezar Onesim)