Municipiul Suceava și localitățile din zona metropolitană ar putea beneficia de finanțări europene de peste 185 de milioane de euro, în perioada 2021-2027.
Calculul a fost făcut de reprezentanții Băncii Mondiale din România, unde primarul Sucevei, Ion Lungu, a fost prezent marți dimineață, la dezbaterea „Dezvoltarea urbană sustenabilă pentru perioada de dezvoltare 2021-2027”.
„La aceasta dezbatere au participat reprezentanți ai autorităților locale, ai agențiilor de dezvoltare și ai ministerelor. Cu această ocazie am susținut folosirea ca instrument de finanțare, în exercițiul financiar european următor, ITI - Investiții Teritoriale Integrate, care au fost și sunt folosite în Polonia, ţară care are accesarea de fonduri foarte bună, cu care putem promova proiecte în Asociația Moldova se dezvoltă și în Zona metropolitană Suceava”, a spus edilul sucevean.
Unul din proiectele care pot fi finanțate în zona metropolitană (zona urbană funcțională în conceptul Băncii Mondiale) este Ruta ocolitoare nr. 2, care va devia traficul către Botoșani, pe direcția: European 85 - Cumpărătura – Ipotești – Tișăuți – Salcea, proiect care a ieșit câștigător în urma consultărilor făcute de către Banca Mondiala, a cărui valoare, conform proiectului realizat de municipalitate, este în jur de 40.000.000 €.
„Pe o simulare făcută de Banca Mondială, Zona Urbană Funcțională (ZUF) Suceava ar putea primi în exercițiul financiar 2021-2027 suma de 185.416.313 € din care în municipiul Suceava 140.278.476 €”, a precizat Ion Lungu.