Serviciul Rutier Suceava și formațiunile rutiere din cadrul polițiilor municipale și orășenești au organizat pe întreg parcursul săptămânii trecute, în baza dispoziţiei Direcţiei Rutiere din Inspectoratului General al Poliţiei Române, acțiuni punctuale pe raza județului, în zonele sau pe tronsoanele de drum cu risc ridicat de producere a accidentelor și pe principalele cauze generatoare de evenimente rutiere grave (nerespectarea regulilor de circulaţie de către pietoni, biciclişti, căruţaşi şi mopedişti, neacordarea priorității pietonilor, depistarea conducătorilor auto care conduc vehicule sub influenţa alcoolului, precum şi a celor care încalcă regimul legal de viteză).
Potrivit unui comunicat al IPŞ Suceava, s-au constatat 8 infracţiuni la regimul circulației rutiere și s-au aplicat 636 de sancţiuni contravenționale, din care 347 pentru încălcarea regimului legal de viteză, 22 față de pietonii care nu au respectat normele rutiere, 20 pentru depășiri neregulamentare, 3 față de bicicliști și 245 pentru alte cauze. Polițiștii au reținut 83 de permise de conducere, din care 38 pentru viteză, 20 pentru depăşiri neregulamentare, 17 pentru conducerea vehiculului sub influența alcoolului și 8 pentru alte cauze și au retras 21 de certificate de înmatriculare.