Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași a anunțat că a început, de luni, lucrările de refacere a rosturilor de dilatație de pe podul rutier de peste râul Suceava de pe DN 17A, de la Dornești.
Lucrările sunt programate pe o perioadă de aproximativ 30 de zile și se vor desfășura pe un sens de mers, alternativ, dirijat prin semafoare. În aceste condiții, circulația se va desfășura alternativ, pe un sens.
„Cu această ocazie, DRDP Iași face apel la înțelegere din partea conducătorilor auto pentru eventualul disconfort produs în trafic, cu recomandarea respectării semnalizării și restricțiilor impuse în zonă”, au transmis oficialii de la Drumuri Naționale.