La domiciliul unui bărbat de 94 de ani, din municipiul Fălticeni, s-a prezentat joi, 29 august, în jurul orei 11.00, un bărbat care s-a prezentat ca fiind angajatul unei firme de utilități, și i-a solicitat suma de 83 de lei, reprezentând contravaloarea unor verificări pe care trebuie să le facă. Persoana vătămată i-a înmânat bărbatului o bancnotă de 100 lei, iar acesta, sub pretextul că merge să-i aducă restul, a ieșit din curte și a revenind la scurt timp, solicitând încă 100 lei, întrucât prețul total al verificării ar fi de 183 de lei.
Ulterior, la aceeași dată, în jurul orei 16.30, folosind aceeași strategie, bărbatul s-a prezentat la domiciliul unei localnice de 79 de ani și i-a solicitat suma de 63 lei, reprezentând contravaloarea unor verificări pe care trebuie să le facă.
În urma activităților operative întreprinse de polițiști, autorul faptelor a fost identificat ca fiind un localnic de 43 de ani. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii a două infracțiunii de înșelăciune, ce va fi soluționat procedural.